Flashback

Asta-i momentul in care spun de ce mi-e dor, nu-i asa ?
Mi-e dor de rutina noastra de vineri seara, de mereu aceleasi melodii, de gandurile pierdute cu timpul si de cafeaua pe care obisnuiam sa o prepar mai tare. Mi-e dor de diminetile noastre cu pizza si de discutiile pana la rasaritul soarelui. De rasul isteric si de gafele la care mereu participai... Nu stiu cum se face, draga mea, dar mereu, in orice, tu mi-ai fost alaturi. Mereu m-ai ambitionat si mi-ai spus ca o sa fie bine... Oare acum, daca m-ai vedea, ai fi mandra de mine ? Mi-ai spune "Bravo !" sau m-ai injura ?
Obisnuiam sa ne cream universul nostru, sa sfidam cu nesimtire realul si sa ne imaginam zburand peste blocurile astea gri... Ne vedeam in posturi penibile la o masa mare de lemn. Oare unde esti acum ? Sigur casatorita, sigur undeva printr-un coltisor elegant al lumii de care eu n-am auzit. Parca te vad, la casa aia mult-visata, cu cei doi copii perfecti... Cu parul tau mereu drept in vant si un sot destept. Cred ca ai ajuns designer... probabil ti-ai inventat stilul propriu de asorteuri fara diferenta de nuanta, cum numai tu cu simtul tau obsesivo-compulsiv poti.
Ai participat cu mine la lupta, ai fost acolo si mi-ai insuflat curaj... Intotdeauna mi-l asumam si ma simteam invingatoare. Pun pariu ca daca ne-am fi jucat table m-ai fi lasat sa castig doar pentru ca stii ca nu-mi place sa pierd... Conteaza ca nu stim jocul ?
Imi amintesc de aeroporturi, de banci, de un aer familiar care acum mi-a disparut cu totul... Nici cu mine nu ma mai simt "eu"... Incepe sa-mi lipseasca sa te aud cum zbieri dupa mine prin casa pentru ca apoi sa ma pui sa-ti fac sandwich-uri. Chiar daca le faceam la oboseala, chiar daca puneam prea mult unt, tu mereu ziceai ca-ti place si mai cereai.
Impreuna mancam tocanita si ne placea sa dam party-uri in cadru restrans. Mereu ti-ai dorit sa ajungem in Bora Bora, ai gasit sfori si ai tras de ele, m-ai tarat dupa tine in lumea ta imaginara, imperfecta. Nu cred ca ti-am multumit vreodata...
A trecut atata timp... Am momente in care dorul este insuportabil, dar tac... Am invatat sa tac. Uneori imi vine sa iau un termos si sa plec in lumea larga, sa te caut. Nu cred ca m-ai mai recunoaste, nu cred ca ai vrea sa fii deranjata. Sunt tare curioasa daca te-ai schimbat... Oare chiar esti acea mama care-si invata copii sa fumeze ? Mi-e tare dor de camara ta mereu plina de bunatati, de piureul incalzit cu un ingredient "secret" aflat de la bunica ta... Mi-e dor sa vorbim la telefon cu orele si sa ne aducem aminte de vremurile in care eram mici... Sa avem seri Texas si sa fim "blonda si roscata"...
Ma intreb oare ce culoare te-ai vopsit in cap. Si daca mai mergi la acelasi lant de saloane... Of, tu mereu erai aranjata, eu mereu eram cea nepasatoare.
Am o idee. Hai la veveritza, in 5. Aduc eu termosul si ne bem cafeaua. Vorbim despre reincarnare si ne jucam cu copiii. Ce vorbesc ? Nu... ii aducem pe ai nostri, poate s-ar intelege...

Hai te rog ... O sa fiu acolo.