Cusca...

Sunt iar inchisa in cusca timpului. Locul unde evadez, obligata apoi sa raman cu gandurile mele inramate cu spini. Un tablou ce nu se demodeaza niciodata. Arta pura.
In toate figurile prostesti care nu-mi transmit decat scarba devin un pasager tacut... E mai interesant sa privesc becul decat sa ascult cate-un banc sec, iar evadez...
Masa de culoarea mahonului e murdarita de scrum, pata rosie devine vizibila, iar parul meu isi gaseste din nou locul in camera intunecoasa cu muzica electro. Oameni dansand, toti parca in acelasi ritm plicticos, insotiti de aerul pe care si l-au creat doar cu ajutorul parfumului ! Pete de culoare sunt storcite de peretii bej, o lovitura care m-a paralizat... In amorteala imi gaseam dorinta, trageam de ea la propriu si ii largeam tricoul ud de transpiratie. Ma lipeam de el si ma credeam o norocoasa, una naiva ... prea amortita pentru un gand la ziua insotita de regrete de dupa.
Onduleurile ratate nu ma preschimbau, zambetul fals care reusea mereu sa minta acum era insesizabil in amorteala... Ciudat dar adevarat, ma simteam bine. Eram o norocoasa. In momentul ala nu-mi sesizam naivitatea, nu-mi realizam cu adevarat dorinta, eram o mica impulsiva. Palme, zgarieturi, culori, piele, inabuseala... Scartaiau ca o clanta stricata in mintea mea, inchideam ochii si evadam in acelasi loc, in acelasi moment. Unul fara zgomote, fara insotitorii falsi carora le zambisem mai devreme...
Masa de culoarea mahonului era mai stralucitoare, ca si cum cineva ar fi dat-o cu lac pana sa ajungem noi acolo. Peretii erau luminati de farurile de afara, claxoanele se auzeau surd... O liniste de vid in sentimentul de claustrofobie... Parfumurile se transformasera in aer, stapanii lor se evaporasera in neant iar eu simteam pe limba gustul dulceag de primavara... Cu perdeaua trasa de spirite sclavagiste care nu voiau decat sa ne faca pe plac, ma simteam ca o papadie care-si elibera incet puful, se descoperea in camera subtil ascunsa de alte miresme... Ritmurile erau doar ale corpurilor noastre ... intinse pe masa lacuita unde pata rosie care ma invaluise pana acum isi urma cursul catre spini. Intre fericirea suprema si durere gata sa izbucneasca, camera era alta... Luminile incepeau sa zbiere, iar sunetul masinilor ma orbea. Neconcordanta miscarilor crease un dezechilibru, ma trantise la pamant alaturi de spiritele ce cadeau odata cu mine... Masa asezata acum vertical zbura deasupra mea si aburi gri de o acreala deosebita se metamorfozau in pahare si scrum... Placerea de dragul dorintei era in intuneric.
Am fost trezita cu brutalitate la realitatea bej cu mereu acelasi ritm... Si tot ce puteam sa simt era gustul amarui al spiritelor sclavagiste transformate-n fumul adunat in mine...