Din ce-mi amintesc...

Acum, dupa mult timp, simt ca si daca nu as face alegerea potrivita, totul oricum ar fi in favoarea fericirii mele... Nu stiu, nu-mi imaginez si nici nu vreau sa-mi dau seama de ce e corect, mi-ar placea doar sa actionez intr-un sfarsit... Poate te voi uita, poate te voi strange in brate, poate voi aparea cu mult-visata briosa la tine, sau poate ca nu-ti voi mai da niciun semn. Am riscat pana acum, oare merita sa incetez ? Nu vreau sa urmez niciun exemplu, vreau sa fiu in continuare ce stiu mai bine... vreau sa fiu in continuare eu.
Imi voi lasa amintirile sa mi se scurga din cap, si asa o sa-ti uit atingerile. Te voi astepta pe o banca si o sa ma uit la tine cum te apropii. Nu ma voi ridica, o sa te las sa te asezi langa mine. Nu voi scoate nici macar un cuvant, voi pleca usor, la fel cum am plecat din vietile tuturor. Oare cine-i pasagerul ?
M-am plictisit de atatea intrebari... pana la urma stiu totul cu siguranta. Intrebarile nu-si mai au rostul... Ma faci sa ma pierd...
Si daca am crea o poveste din tot ? Ar ramane o clatita singuratica, cu o glazura albastra. O mancare thailandeza cu gust amar. Un sentiment de pasager pe o patura murdarita de un ceai cald... si o anumita zi. Litere si manechine, sentimente de inutilitate si 3 relatii. Multe beri, multi "Te Iubesc", multe melodii si o blonda. O scrisoare si o cenusa. O ploaie rece cu stropii ca flegmele si zece unghii rosii. Haotic, de nedeslusit... Ar fi mai dureros decat o taietura sa o scriu. Mai dureros decat taietura aia urmata de orgasme, mai dureros decat niste degete rupte la o atingere tandra. Nebunie curata, straniu acoperita de un simplu calator al carui nume nu l-as cunoaste. Metrouri...
Si astfel se va repeta la nesfarsit.

(septembrie 2008)