Frica si adapost

Ultima tigara, nimic de pierdut. Regrete peste regrete adunate intr-o aura negativa ce ma urmareste continuu. "...si daca nu-s indeajuns de bun?", ne intrebam, incercand prematur sa ne obisnuim cu ideea ca o sa murim singuri inainte de a afla raspunsul. Suntem complicati si atunci cand ne lovim unii de ceilalti se naste o furtuna perfecta... sau, cel putin, asta se intampla in cazul meu. Arunc cate o ramasita din cele mai ascunse cotloane ale sufletului meu, sperand sa gasesc un om capabil sa inghita asemenea bucatele uscate, care te zgarie pe gat si in stomac. "Oare el/ea e...?", ne intrebam, sperand ca toate povestile au un sens, ca avem dreptul la propriul happy end.
Ce visez? Ca ma trezesc alaturi de el si ca-i ciufulesc parul moale. Ca-i ating mana si stie, in acel moment imbibat de chimie exploziva, ca-l vreau cu toata fiinta mea. Ca vreau sa ma pierd in patul ala, cu el, si ca vreau sa calatoresc prin mintea mea cu el de mana.
Cineva mi-a sarutat mainile uscate si rosii, infrigurate, intr-o seara de februarie. Cineva m-a luat de mana si m-a sarutat pe frunte dupa ce i-am aratat o parte din cine sunt, iar asta... asta nu se uita niciodata. Am avut un drum intortocheat si obisnuiam sa cred ca persoana potrivita ti-e autostrada... cand, de fapt, cel pe care-l consideram demn de a fi iubit a avut un singur scop: de a ma aduce aici. Nu credeam in destinatii, imi pareau clisee penibile. Lucruri fara insemnatate pe care oamenii care nu stiu ce-i iubirea le rostesc ca sa se afle-n treaba. Vorbe goale, ganduri ale unora care habar n-au sa se bucure de ce apare pe parcurs.
Ce uit? Uit ca totul se transforma si se misca, danseaza intr-un haos controlat. Uit ca trebuie sa ma pun iar in miscare si o fac pentru ca ma sperie. Stiu ca pot continua in doua moduri si e terifiant sa presupun ce se va-ntampla. Ori cu, ori fara. Ori imi va saruta fruntea-n continuare, in urma fiecarei dezveliri, ori voi porni iar singura la drum, cu o farama calda data-n schimbul unei dezamagiri ce cantareste mai mult.
Poezie, asta-i noua mea poveste. Ceva ce-mi inspira toate organele si-mi pune in miscare sangele de viking suparat. Se ridica ceata din mintea mea si nu-mi dau seama daca-i bine sau rau... si ceata are farmecul ei, nu? Oare ce o sa ramana in urma? Ruine, mizerie? Cutii de bere? Un peisaj frumos de tara, ceva ce nu a fost vreodata patat de boala urbana? Asteptarea... sfanta asteptare. Vechiul meu dusman, noul meu prieten. Divina nesiguranta ce insufla magie in tot ce ating. Promisiunea unei infatuari deosebite, promisiunea unui suflet cald ce m-ar putea adaposti.

Adio

Te-am mintit de multe ori. Am vrut sa par cea mai puternica fiinta pe care o cunosti, chiar daca tu vedeai in spatele mastii asteia. De multe ori mi-am dorit sa plang in fata ta ca sa-ti demonstrez ca am suflet, dar imi era frica de un posibil sut in fund. Daca scopul tau suprem este acela de a lasa cicatrici, poti sa consideri ca ai castigat. Nu-ti cer nimic, niciodata nu ti-am cerut ceva cu adevarat. Niciodata n-am vrut sa te schimb, niciodata n-am vrut sa fiu intr-o relatie-sablon cu tine... dar stii si tu asta. Stii si tu ca doua persoane ca noi ar putea doar sa si-o traga zgomotos, sa se certe in liniste si sa fie alaturi una de cealalta atunci cand ajung la maturitate. Poate ca doar eu gandesc asa, habar nu am ce e in capul tau, pentru ca niciodata nu mi-ai spus. Nici nu cred ca vreau sa aflu. Probabil ca in mintea ta sunt atatea femei si atatea scenarii, atatea momente artistice care depasesc realitatea prin frumusete. Sigur ceva din ce spun iti aminteste de ceva spus de o alta. Nu mai vreau sa fiu in competitie cu personajele din mintea ta si nu mai vreau sa fiu confuza. Nu mai vreau sa ma simt ca o idioata atunci cand am impresia ca tii la mine. N-am vrut sa fac parte din fictiunea ta, ci din realitatea ta. Aia gri, aia lipsita de farmec. Aia care are nevoie de o sclipire. Am vrut sa iti fiu prieten in toate modurile, sa te cunosc si, poate, sa te iubesc intr-o zi. N-am vrut statusuri pe facebook si inele de logodna, declaratii si poze. As fi vrut doar sa fiu acolo... Sa-ti ridic barbia, sa-ti spun ca eu cred in tine si ca ceilalti is niste idioti... Noi doi impotriva omenirii. Cate aspiratii nerealiste!

Nu e usor sa renunti la idealuri.

Razboiul

De multe ori uit. Uit ca ma scald intr-o mocirla si ca traiesc in exil. Uit ca m-am rupt de lumea mea si ca tot ce pot face aici este sa-mi inchipui ce se intampla acolo. Nu mai am niciun fel de contact cu cei care m-au creat, cei care mi-au pus piedici, voit, pentru a ajunge in punctul in care sunt acum. Da, sunt convinsa ca asta era planul. Sunt convinsa ca era nevoie sa ma "caleasca" si sa ma inchida intr-o lume de incuiati, pentru a nu fi victima razboiului de acolo. Cred ca as fi ajuns aici chiar daca nu as fi gresit... Au pariat, insa, pe faptul ca voi face asta, ca-i voi fi neloiala mentorului meu. Pe faptul ca voi strica tot echilibrul in care, cica, ei vietuiau. Au pariat ca voi avea grija sa ating toate limitele dintre binele si raul atat de nuantate. Nici nu aveau cum sa nu isi inchipuie ca voi face asta, deoarece era vadit ca nu voi astepta zadarnic, fara raspunsuri, ca voi incerca sa cunosc situatia mai bine pana ajung sa trag concluzii si sa azvarlesc bile de foc in stanga si-n dreapta.

~

Mi-a fost teama sa mai pun intrebari, pentru ca raspunsurile m-ar fi incurcat mai rau. Tot ce am intrebat de cand sunt aici este "e totul in regula acasa?", iar ce mi s-a comunicat atunci m-a facut sa stau treaza noptile, cautand o cale de a ajuta si de a-mi salva semintia. Era razboi. Un razboi greu intre doua forte incredibil de puternice, cu multe victime si cu multe arme, de multe feluri. Acolo multi dintre incuiati erau morti... Victime colaterale, fiinte care se nimerisera sa fie in locul nepotrivit, in momentul nepotrivit. Nu cunosc situatia, insa pot sa jur ca ambele parti, hranindu-se cu ura, au ajuns sa fie malefice in cantitati egale. Daca intr-adevar asa stau lucrurile, atunci pot intelege de ce ei isi doresc ca eu sa raman aici, nepatata, gata sa pregatesc o mana de oameni "speciali" dupa ce razboiul se va fi terminat. Au nevoie de un om vechi, dar nou in acelasi timp. Au nevoie de pasiunea mea pentru acest popor si pentru apararea lui, au nevoie de mintea mea complexa, de flerul cu care pot conduce o armata la lupta. De indiferenta mea vis-a-vis de viata atunci cand stiu ca cel care se milogeste in fata mea dupa ea nu o merita. Am sangele fierbinte si o inima rece cand vine vorba de batalii si de apararea oamenilor mei.
Cu totii imi cunosc situatia foarte bine, poate tocmai din acest motiv m-au indepartat. Poate isi imaginau ca jumatatea mea de gheata ma va stapani dupa ce voi vedea nenorocirile de acolo. Poate e asta... sau poate pur si simplu m-au uitat. Au uitat de Molly cea bataioasa, de cea care lupta pentru idei asa cum altii lupta pentru iubire.