Adio

Te-am mintit de multe ori. Am vrut sa par cea mai puternica fiinta pe care o cunosti, chiar daca tu vedeai in spatele mastii asteia. De multe ori mi-am dorit sa plang in fata ta ca sa-ti demonstrez ca am suflet, dar imi era frica de un posibil sut in fund. Daca scopul tau suprem este acela de a lasa cicatrici, poti sa consideri ca ai castigat. Nu-ti cer nimic, niciodata nu ti-am cerut ceva cu adevarat. Niciodata n-am vrut sa te schimb, niciodata n-am vrut sa fiu intr-o relatie-sablon cu tine... dar stii si tu asta. Stii si tu ca doua persoane ca noi ar putea doar sa si-o traga zgomotos, sa se certe in liniste si sa fie alaturi una de cealalta atunci cand ajung la maturitate. Poate ca doar eu gandesc asa, habar nu am ce e in capul tau, pentru ca niciodata nu mi-ai spus. Nici nu cred ca vreau sa aflu. Probabil ca in mintea ta sunt atatea femei si atatea scenarii, atatea momente artistice care depasesc realitatea prin frumusete. Sigur ceva din ce spun iti aminteste de ceva spus de o alta. Nu mai vreau sa fiu in competitie cu personajele din mintea ta si nu mai vreau sa fiu confuza. Nu mai vreau sa ma simt ca o idioata atunci cand am impresia ca tii la mine. N-am vrut sa fac parte din fictiunea ta, ci din realitatea ta. Aia gri, aia lipsita de farmec. Aia care are nevoie de o sclipire. Am vrut sa iti fiu prieten in toate modurile, sa te cunosc si, poate, sa te iubesc intr-o zi. N-am vrut statusuri pe facebook si inele de logodna, declaratii si poze. As fi vrut doar sa fiu acolo... Sa-ti ridic barbia, sa-ti spun ca eu cred in tine si ca ceilalti is niste idioti... Noi doi impotriva omenirii. Cate aspiratii nerealiste!

Nu e usor sa renunti la idealuri.