Fila de jurnal...

Transform jurnalul meu intr-o scrisoare, nu ma intreba de ce. Si oricum daca-ai avea cum s-o faci nu ti-as raspunde.
Esti asa frumoasa, cu hainele tale neasortate si cu pielea ta alba, plina de pistrui care te tenteaza sa-i scoti din piele cu o muscatura rea, pacatoasa. Ochii tai perversi, figura de mica prostituata-n devenire ! Tot, tot... ma innebuneste. Tu ma innebunesti.

Imi amintesc cand te-am intalnit prima oara, pe strada. Tu-ti amintesti ? Eram cu ratatul care-mi era prieten, cel care voia sa ma ia ne nevasta cum implineam 18 ani. Niciodata nu l-am suportat. Te-am vazut pe tine... acolo, stii tu, in fata librariei. Erai asa frumoasa, asa calma... uitandu-te cu ochi pierduti in jur la oameni. M-am simtit ca atrasa de un magnet. Am crezut c-o sa-ti rup hainele, de fata cu toti cei de pe strada si prietenul meu. Nici nu mi-a pasat, am vrut doar sa te trantesc in gang tare de-un perete si sa-ti las cele mai urate semne pe care le-ai fi primit vreodata de la orice barbat... Te-as fi muscat, doar stii ca-mi place asta... atunci nu stiai, deci te-as fi luat prin surprindere. Ti-as fi ridicat tricoul ala care statea ca pe-un umeras pe umerii tai slabuti... Te-as fi sarutat puternic, ca sa te sperii. Te-as fi crescut in stilul meu de viata si nu te-as mai fi dat niciodata inapoi alor tai... La fiecare pas deja-mi vizualizam diminetile alaturi de o blonduta fada, care nici daca-ar fi incercat n-ar fi fost in stare sa iasa-n evidenta in vreun fel. Pentru mine ai fost cea mai interesanta si mai fructoasa, cea mai misterioasa fiinta care mi-a fost dat s-o cunosc. Cea mai perversa... cel mai puternic paradox imbibat intr-o personalitate umana.

Atunci n-am facut nimic, chiar daca-mi doream mai mult decat orice. Am trecut mai departe, pasii m-au calauzit intr-un loc anost, prietenul meu m-a sarutat, am facut o grimasa si mi-am zis, ca la orice tipa care-mi atragea atentia, ca e doar o tentativa de libertate din cusca asta cu tepi care mie-mi place s-o numesc "relatie". Au trecut destule zile, destule saptamani, iar eu habar n-aveam cine esti. Sincer, si uitasem cum arati in detaliu. Insa cu siguranta-mi aminteam fiecare particula de dorinta simtita in prezenta aurei tale de virgina.

Destinul asta... Mereu l-am blamat, bietul de el. Ma bucur ca macar o data a intervenit si-a spus universului "Eva merita. Merita aceasta fiinta incantatoare, merita o viata mai buna, merita dimineti mai placute, merita o voce mai subtire pe care s-o auda mereu soptindu-i cuvinte fara inteles !"

Asta a fost salvarea mea. Daca n-ar fi fost el si acum m-as fi visat intr-o librarie, facandu-ti forme pe gat cu limba peste cartile aruncate de noi pe jos. Destinul mi-a oferit numarul tau de telefon, adresa de mail si-o tigara din ale tale. Nu-mi pareai fumatoare. Cu dintii aia albi cine-ar fi crezut ?