Clipa de liniste si propria persoana.

Exista un moment de liniste pe care fiecare om ar trebui sa-l aiba atunci cand nu mai are bani pentru chirie, iar ratele se maresc odata cu dobanda. Atunci cand nu mai ai bani pentru paine, abonament la net, carne pentru gratar, scutece pentru ala micu', haine, tampoane, sampon, deodorant, caiete pentru ala mare, imprumut pentru fostul sot, carti, baterii pentru ceasul desteptator, al carui defectiune iti provoaca intarzierea la locul de munca, unul imputit, sefa te mustreaza, ajunge sa te dea afara, copiii ajung pe strazi si te bucuri cand ii poate lua o casa de copii in grija, devii drogata cu propriul aer, ajungi sa te prostituezi, intr-un sfarsit mori de SIDA, iar fostii clienti impreuna cu sotiile lor si amantii acestora la fel. Mama care sufera de Alzheimer nu iti recunoaste corpul in sicriu, iar tatal il blestema pe Dumnezeu pentru ca nu a avut decat propria pensie pentru o anosta supravietuire a doi batrani ! De ce ?
Exista un moment in care o rata intarziata sau trecerea numelui tau pe lista neagra de rau-platnici la banca iti nasc in creier povesti din ce in ce mai inspaimantatoare, de la moarte la viol, la boala, la droguri si alcool, apocalipsa... Totul din cauza unei simple rate. O rata, nenorocita de rata ! Rata te apropie de propria persoana. Nu-i o nebunie ca vorbesti cu tine, nu-i o nebunie ca poti purta o discutie, ca te poti certa, ca poti sa te iubesti cu propria persoana, pentru ca apoi aceasta sa te linisteasca si sa te bage in pat, nu inainte ca impulsul de alcoolica al propriei persoane sa te alunge din dormitor, gandindu-te la becurile care stii c-o sa se arda la un moment dat si n-o sa ai bani de unele noi, si sa te indrume catre bucatarie, dulapul din stanga jos, reprezentarea universului alcoolicei anonime din propria persoana, anonima pentru ca n-o recunosti in viata de zi cu zi, n-are nume, o ascunzi bine, iar dupa ce copiii fara caiete si carti, becuri si scutece se culca, mereu iese la iveala cand vede amarata de hartiuta visinie, lipita de sticla, pe care scrie frumusel cu litere aurii cuvantul "demisec". Propria persoana se gandeste ca tre' sa fii un idiot sa nu-ti placa vinul demisec, isi gaseste un motiv, cum c-a avut o zi grea la servici, iar apocalipsa oricum o sa vina maine cand ceasul desteptator nu va mai merge si sefa o s-o dea afara.
- O sa mearga ceasul maine, nu-i asa ? O sa ma trezeasca, nu ?
- O sa mearga, scumpo. Trebuie sa ai incredere c-o sa fie totul bine la un moment dat.
- De ce te schimbi de la o zi la alta ?
- Tu te schimbi de la o zi la alta.
- De ce vorbesc cu mine ? Of, draga, am innebunit ? Adica, de-a binelea ?
- Nuuuu, stai linistita. Cum naiba sa innebunesti ? Esti perfect normala. Vinul e de vina, te simti putin confuza, nu ?
- Ma simt al dracului de confuza ! Nuuu, nu iar, de ce am baut ? De ce m-ai lasat sa beau, de ce, de ce ?!
- Pentru ca vrei sa-l savurezi, sa-l simti pe papilele gustative, vrei sa inchizi ochii si sa nu te mai gandesti la scutece si la sunca de Praga care s-a stricat in frigider !
- E adevarat... Cand beau din licoarea asta magica ma vad undeva prin Franta, in fata unei vinarii, stand intr-un hamac in soarele de dupa-amiaza... Topita, topita de placere ca o inghetata !
- Nu te gandi la inghetata, o sa-ti vina iar copiii in minte.
- Ai dreptate... mereu ai avut...
- Draga mea, oare am luat-o amandoua razna ?
- Hamacul... e rosu ! Si e moale, si e frumos ! Taci dracu' din gura, stai cu mine in hamac si nu mai vorbi prostii.
- Daca vin cu tine chiar putem sa ne luam adio de la tot.