Printre aburi.

M-am trezit inaintea lui, ca de obicei... Am facut cafea si s-a trezit cand i-a simtit mirosul. Il priveam printre aburii care ieseau cu repeziciune din cana, si am zambit cand i-am vazut fata dezamagita dupa cearta de aseara. Ne batusem, ne alergasem, ne-am luat la injuraturi si el s-a dus in sufragerie sa se culce. Am jelit, mi-am smuls parul din cap si am avut cele mai groaznice cosmaruri. Si acum eram aici, la masuta din bucatarie, amandoi cu cafeaua in fata. M-am gandit ca poate ii e foame si am scos tigaia ca sa prepar micul dejun... Deja stiam ce vrea in diminetile de dupa certuri. Stiam ca vrea sa tac, ca poate ma uraste si o sa-si faca bagajul dupa ce termina cafeaua. Stiam ca probabil o sa se intoarca in apartamentul lui singuratic in care n-a mai calcat picior de om de cateva luni. Ma durea sufletul, dar zambeam... nu ma puteam abtine. Si-a scos o tigara din pachetul aruncat pe cuptorul cu microunde si a aprins-o. Il mai priveam pe furis din cand in cand, si stiam ca simte, asa ca am renuntat sa-l mai analizez. Parca deja-mi era dor de viata noastra impreuna, chiar daca inca nu plecase. Stiam c-o sa plece, deja se saturase de certuri si de dormitul separat... pana la urma orice barbat isi doreste o relatie calma si un loc in care sa vina pentru a se relaxa dupa orele lungi de munca...

Eram o femeie vulnerabila, cu aparentele calcate-n picioare de cea mai mare temere a mea... aceea de a nu ma parasi. Daca as fi dat timpul inapoi sigur nu as fi facut atatea greseli... dar de unde ?! Ma enerva atat de tare incat efectiv n-as fi putut sa-l suport fara sa zic nimic. Aveam o personalitate puternica, mereu am avut.
Mi-am amintit de parcul de distractii, de serile pierdute pe HBO, de gatitul impreuna, de jocurile noastre copilaroase si de cartile pe care le aruncam unul dupa celalalt cand ne certam... mereu le adunam de pe jos impreuna, incepeam sa radem si sa ne sarutam pe covor. Unde erau toate astea ?
M-am asezat pe gresie si am inceput sa plang incet, cu mainile acoperindu-mi fata. Nici nu voiam sa-l vad cum ma priveste, voiam doar sa opresc putin timpul si sa pot plange linistita. Nu credeam ca mai am lacrimi, si uite ca inca erau acolo, ascunse de palmele care-mi tremurau.
Am stat asa in jur de 10 minute, timp in care el nu a facut niciun zgomot. Nu auzeam nimic in afara sughiturilor provocate de plansul amar... Am deschis ochii si m-am uitat in jur. Tigaia scotea un fum urat mirositor. Era liniste, scaunul lui era gol, iar usa s-a auzit trantindu-se.