Du-te iar...

Du-te... Pleaca si lasa-ma uitata de timp, fara luna sau anotimp, temperatura sau parfum... Lasa-ma sa zbor ca o fantoma intre Universuri, sa ii vizitez pe cei dragi mie si sa-ti fiu steaua norocoasa. Sa-ti suflu fericire-n cale, sa te umplu cu voie buna dintr-un etern gand ce-l am pentru tine. Du-te... lasa-ma sa mor. Sa ma chinui, sa plang, sa imi smulg fire de par negru din scalp si sa ma doara. Sa nu-mi mai amintesc de beri si rasete, lacrimi pe melodii-n acorduri de chitara... Lasa-ma sa fiu efemera, sa ma evapor din calea ta si sa ma dispersez in lustra de la tine din camera. Sa-ti luminez corpul noaptea cand te pui in pat, sa te ating fin cu urme de lumina-n par... Sa ma misc, sa fug, sa fac tot ce mi-am dorit vreodata. Sa evadez, sa nu mai scriu, sa te iubesc pana-mi cade inima pe asfalt in farame mici, maturata de praf si de gunoaie...
Lasa-ma sa te iubesc de la distanta, te las sa piei din calea mea. Te eliberez precum un crescator de porumbei il lasa pe unul dintre ei sa zboare cu un biletel legat de piciorusul drept... Ar spune tot ce n-am zis vreodata, te-ar complimenta cum n-am vrut niciodata sa o fac; ti-ar oferi o crema pentru vanatai si ti-ar gati intr-o dimineata. Te-ar iubi si s-ar deschide ca o carte, cartea ta preferata. Citeste-ma printre randuri pagina cu pagina, metafora cu imagine, amintire cu suspin... Iubeste-mi amintirea daca eu nu pot sa fiu iubita. Iubeste, iubeste, iubeste ! Iubeste tot ce-ti sare-n ochi si-ti iese-n cale, iubeste-ti timpul si nu uita de ce-a fost rau. Nu uita de suferinta, curmati-o cu o insemnare adanca in piele. Uraste-ma, sau macar spune-mi ca ma urasti.
Nu uita de ce-a murit, mereu pretuieste ce va urma sa prinda viata. Iubeste... Traieste cu fiecare celula, cat si pentru mine... Si dupa citeste-ma iar... Si iar, si iar... Pana cand paginile vor arde iar eu voi renaste din cenusa lor. Si-apoi iar du-te...