Viziuni asupra agitatiei cotidiene

Niciodata nu am inteles agitatia asta cotidiana. Claxoanele, autobuzele blocate in trafic, oamenii care se cearta, femeile care se injura, fuga dupa tramvai si foiala de la metrou. Pare atat de primitiv cand privesc totul ca pe un tablou, de la distanta... Penibil, trai de om ratat. Singuratate mascata in kilograme intregi de fond de ten, atinsa de farmec cu o urma de ruj. O burta lenesa, plina cu hamburgeri, acoperita elegant de-o camasa alba, asortata cu o cravata scumpa, inutil adaugata numai pentru iluzia unei pete de culoare.
Indivizi care-si urasc slujba si au grija sa-i pedepseasca pe cei din jur pentru alegerea lor gresita. Femei casnice, deprimate, melancolice, cu ganduri sinucigase... fiinte care au timp sa se gandeasca la ce se-ntampla in jurul lor. Singurele care-si dau seama de zadarnicia existentei lor.
De cand m-am nascut am invatat sa evit persoanele care se bucura de prea mult timp liber. Tind sa vorbeasca mult si fara rost, intotdeauna despre ce simt ele, despre cum simt ele, despre ce li s-a intamplat lor si despre ce barfa noua a mai aparut prin cadru. Gesticuleaza mult pentru a inlocui golurile din vocabular, trec cu o repeziciune incredibila de la un subiect la altul si mereu se plang. Se victimizeaza, se intristeaza, rad, incep sa-si creeze situatii sau sa-si imagineze ca aud pasi prin dormitor la miezul noptii...
Nu-mi plac extremele. La fel cum niciodata nu am inteles (sau am inteles, dar pur si simplu nu am acceptat) faptul ca unii oameni au prea mult timp liber, la fel se intampla si cu cei care isi ocupa timpul degeaba cu persoane de proasta calitate. Probabil unii sunt atat de goi pe dinauntru incat simt ca traiesc doar atunci cand ies intr-un club cu niste prieteni ale caror creiere cantaresc laolalta 10 grame, asculta glume proaste si agata minore gata in orice moment sa le faca sex oral in baie. Probabil exista unii oameni atat de seci care au nevoie de un imbold negativ ca sa se simta vii... Droguri in principal. Oamenii iubesc drogurile. Cei care le consuma, evident. Doar datorita faptului ca pot sa vada ceva ce nu e real se cred importanti, ca si cum ei ar trai cel mai puternic mirajul. Tot ce zboara in jurul lor are o semnificatie aparte si nimic nu e la voia intamplarii. Au un scop important pe care trebuie sa-l duca la bun sfarsit, iar cineva sau ceva, undeva acolo, vrea sa le transmita un mesaj. Sunt speciali si au grija ca toti sa le cunoasca statutul. In timp nutresc o gelozie profunda unii fata de ceilalti, iar in Universul static in care-si pierd minutele pretioase din viata incepe lupta pentru supravietuire. Niste animale flamande aruncate intr-o cusca, un ciclu complet in care evadarea din plictis devine singura care conteaza.
... Niciodata nu am inteles agitatia asta cotidiana.