Calatorie in centrul metroului... Praf.

Deschid ochii, iar mii si mii de particule milimetrice de praf imi inunda ochiul intr-o fractiune de secunda, cu o boare calda. Inchis, deschis, inchis la loc. Ca un "click", sunetul usilor trantite din puseurile de imaginatie de scurt moment, gloria unui cuvant, dezamagirea unei fraze. Durerea de praf, perceptibila pe fata ei schimonosita, de om batran.

Deschid ochii, iar mii si mii de imagini amintite pe fundalul unei melodii violente ma izbesc intr-o secunda. Un om cunoscut, un altul, alt om cunoscut, un om pe care nu-l stiu, unul pe care nu mi-as dori sa-l cunosc si o bricheta. Sunetul ca taierea unor oase, zbieratul ca si cum ar fi pe viu. Bricheta, om, praf, deschis. Nu, nu-mi place realitatea. Inchis la loc, amintit, deschis. Praf... Dorinta, tigara, scrum. Scrum in ochi, scrum pe haine, scrum in pantofi, fum in haine. Inchis... Urlet, os, fum, praf, cunoscut, telefon, vibratie... Caldura insuportabila, ger. Boare...

Deschid ochii, iar mii si mii de oameni cunoscuti mi se arata...

- Ai scrum pe haine.

- Poftim ?

- De cand nu te-am mai vazut, Oana...

- Cum ziceam, inchis, inchis, inchis. Praful dauneaza, as putea sa orbesc intr-o zi.