Am fost aici...

Inchide geamul ! Sa nu mai aud tramvaie si masini care se iau la intrecere pe sosea. Le urasc pur si simplu. Nu vreau sa mai aud nimic. Nici oameni care tipa unii dupa altii ca descreieratii ! Cred c-o sa cobor si o sa-i omor cu niste cutite de bucatarie.
...Pentru prima data cand gura-mi palavragea singura intr-o incapere in care acele mici sunete obisnuite deveneau torturi. M-am uitat in jur spunandu-mi ca n-am innebunit, moment in care telefonul a-nceput sa sune. Era asezat pe biroul plin de hartii si desene, descrieri ale viselor si povesti fericite, chestii pe care mi-as fi dorit sa le traiesc macar o data. Da, asta-i greseala mea !
- Oui.
- Buna. Ce faci ?
- Acasa. Fumam o tigara si ascultam muzica.
- Vrei sa iesi pe afara ?
- Ca sa ce sa ?
- Ca sa iesi pe afara.
- Nu prea cred...
- N-ai mai iesit de 3 zile din casa.
- Nu vreau sa ies. Ma deprima anotimpul asta.
- O sa te distrezi, hai te rog...
- N-am nevoie nici de distractie, nici de tine.
- O sa o iei razna daca mai stai mult ca o baba, stii asta, nu ?
Am apasat butonul rosu, deci el probabil a auzit un "bip". Stia ca nu vreau sa ma sune inapoi sau sa ma mai caute in vreun fel, doar ma cunostea. Unul din gramada mea de personaje pe care eu ma chinuiam sa le transform intr-o idee pe placul meu, transformare inutila care nu se dovedea a-mi lasa decat o urma adanca de frustrare.
Ma simteam neinteleasa si atacata, proasta si naiva, mica in lumea asta mare, un mormoloc printre rechini, un tablou dintr-un decor, ce se vroia arta abstracta.

M-am asezat pe fotoliu cu laptopul in brate si am inceput sa survolez diferite site-uri, iar apoi am cautat oferte de vanzare a unui laptop nou-aparut.

~

Cineva batea in usa subtil, atat de subtil incat as crede ca nici nu-si dorea sa bata la usa mea, si ca nu ar vrea sa deschid chiar daca as fi fost acasa. Ma irita lipsa unui vizor, asa ca am decis sa nu raspund oricine ar fi. Sunetele subtile au incetat, iar apoi am auzit o bubuitura, ca si cum omul respectiv s-ar fi trantit in usa mea de lemn. M-am dus in holul de la intrare, si, cu urechile ciulite am asteptat alte sunete. Cand am auzit usa de la lift trantindu-se si am fost aproape sigura ca omul respectiv plecase, am deschis si am vazut un biletel care era aruncat pe pres. Nici n-am apucat sa il citesc, cand omul pe care eu il iubeam a iesit din lift, repezindu-se probabil spre bucata de hartie pe care o tineam in mana. Nu am avut nicio reactie... I-am intins biletul in mod inconstient iar el l-a luat si l-a bagat in buzunarul de la pantaloni. Nu a spus nimic; in schimb a deschis usa liftului fara sa se uite la mine.
- Ce s-a intamplat ?
- Cum adica ?
- Adica... ce cauti aici ?
- Nu stiu, nu ma intreba, uita ca m-ai vazut.
- N-am cum sa uit, nu-mi sta in fire sa uit.
- N-am vrut sa te deranjez.
- Poti sa incetezi cu prostiile astea, te rog ? Nu ne-am mai vazut de jumatate de an, perioada in care m-am gandit la tine in fiecare zi, iar tu acum apari cu un biletel la usa mea.
- Uita !
- Nu, deci nu. Nu se poate discuta cu tine, esti un om incredibil de prost.
- Te gandesti la mine de jumatate de an si cand apar ma faci prost ?!
- Da, te fac prost. In pana mea, tu chiar nu vezi ?
- Ce sa vad ?
- Nu conteaza... las-o balta.
- Ce sa vad ? Ce e asa important si mi-a scapat ?
- Nu vezi ca te iubesc, prostule ? Chiar nu vezi asta ?
- Si acum ca mi-ai zis-o poti sa dormi linistita in noaptea asta.
- Oricum dorm linistita in fiecare noapte. Nu e ca si cum mi-ai influenta viata, sa stii. Nu esti atat de important...
- Femeie, te contrazici ! Nu vezi ca nu poti sa tii o idee pana la capat ?
- Ba nu-i adevarat.
- Si acum ma contrazici doar de dragul de-a ma contrazice, stiu.
- Nu-i adevarat !
- Nu stiu ce caut aici...
- Nici eu nu stiu ce cauti aici. Defapt stiu... Te-ai gandit tu azi dimineata: cum sa fac ca sa-i stric ziua ? Si acum o faci, uite. Na, ti-a iesit. Mi-ai stricat ziua. Bravo.
- Te comporti exact ca un copil.
- Jigneste-ma. Fa-ma sa ma simt prost. Dispari !
- Asta o sa si fac.
- Pai fa-o !
A intrat in lift, iar eu am fugit dupa el si l-am izbit de oglinda ciobita. L-am sarutat si l-am strans in brate, iar apoi am fugit inapoi in casa si am inceput sa plang ca un copil. Am ramas ore intregi lipita de usa, si-apoi m-am dus din nou la laptop. "E bine ca s-a intamplat asta", mi-am spus, amagindu-ma in ideea ca a realizat cat de mult conteaza defapt. Imi doream din suflet sa dau timpul inapoi, sa-i arunc o privire superioara, iar apoi sa-i trantesc usa in nas. Sa-l fac sa se simta neimportant si mic. Oricum n-as fi reusit, el are mereu resursele lui din care-si extrage ideile prostesti si orgolioase. Defapt ce vorbesc ?! Si eu sunt la fel...

am fost aici...