Pregatire pentru 21.

Ii analizam fata in timp ce-mi vorbea cu o siguranta de sine care si pe mine ma uimea. Imi explica ansamblul de principii pe care se bazeaza, iar apoi imi demonstra prin date reale niste teorii greu de crezut. Il credeam, deoarece stiam la ce se refera si trecusem deja prin mai multe experiente care mi-au demonstrat ca noi, oamenii, suntem impiedicati din a vedea tabloul complet, adevarul absolut. Am invatat ca nu e bine sa am incredere in nimeni, ci doar in ce simt si stiu, doar in ceea ce-mi spune fiinta mea. Nu am cum sa nu ma cred pe mine, din moment ce din mine se nasc ideile si conceptiile, asa ca nu aveam cum sa-l privesc ca pe-un nebun. Ma uitam la el interesata, iar adrenalina crestea, punea stapanire pe mine. Dupa toata acea prelegere urma o concluzie, si anume ca ne vom elibera. Noi, cei "speciali", o sa scapam de era intunericului si ne vom recapata puterile. Vom putea sa evoluam, o sa fim capabili sa redevenim noi insine. Ideea parca deja crestea puterea in mine; as fi vrut sa-l ignor si sa o incerc pe oamenii din cafenea. Ii vedeam pe toti cum stau, linistiti, incuiati, nepasatori la mesele lor, cu un singur gand: "oare ce sa comand?". Ii consideram inferiori, chiar daca am invatat de-a lungul timpului ca suntem toti egali. Daca ar fi intervenit un pericol as fi fost obligata de moralitate sa le sar in ajutor si sa-i salvez. Dar nu, nu imi convenea ideea. Pierderea de vieti inutile nu o vedeam ca pe o greseala. Selectie naturala, singura explicatie pentru atitudinea mea.
- Esti bine?
- Aaa, da. De ce nu as fi?
- Nu esti aici.
- Ba sunt aici, te ascult. Ma incanta ce-mi spui.
- Nu intelegi ca nu e totul roz? Orice fapta e urmata de consecinte... Stiu ca nu prea poti sa intelegi ce sunt alea, dar iti zic, ele exista. Nu vreau sa gresesti, sa pierzi iar controlul... Sa te transformi in persoana aia. N-o sa poti sa te razbuni pe ei. Iti zic de acum, ca sa stii.
- Despre ce vorbesti? De ce m-as razbuna? Doar pentru ca m-au inchis intr-o lume plina de incuiati prosti unde nu am ce sa fac? Eu m-am nascut cu un scop. Daca nu pot sa-l duc la bun sfarsit traiesc degeaba... Dar tu nu poti sa intelegi asta.
- Inteleg perfect asta.
- Nu! Tu esti dintotdeauna aici, tu te-ai nascut aici. Ti-ai descoperit puterile aici, si le poti folosi la un nivel extrem de redus. Eu stiu cum e sa ai puterea suprema, am trait-o pe pielea mea, iar acum imi lipseste... Simt... simt cum se apropie. O sa vina momentul meu, o sa vezi.
- Nu vei putea sa treci la cealalta etapa daca gandesti asa.
- Nu imi vorbi mie despre etape! Cunosc foarte bine sistemul asta si stiu cum e. Tu nu. Asta-i diferenta dintre noi doi.
- Te transformi. Nu, nu.. mare greseala am facut, ca ti-am spus. Pana in momentul ala o sa-ti dedici existenta unor planuri puerile de razbunare. Ramai la conceptia ta, nu evolua. Poate e mai bine pentru noi toti. O sa fii iar... slaba. Slaba, printre cei puternici.
- Habar nu ai despre ce...
Un zgomot asurzitor a imbibat peretii cafenelei in care ne aflam. S-a facut intuneric, iar oamenii aveau teroarea intiparita pe chipuri. Dupa o secunda au inceput cu totii sa urle, acoperindu-si urechile. Zgomotul era insuportabil pentru ei... un calvar, un chin fizic si psihic. Unii cazusera de pe scaune, iar altii s-au repezit spre usile care erau blocate de o forta necunoscuta, incercand din rasputeri sa scape din ghearele Iadului. Eu si prietenul meu bun am ramas lipiti de scaune. El transpirase si privea cu ochi disperati in jur, iar eu respiram greu si strangeam tigara intre degete. M-am uitat cu atentie in fiecare coltisor al camerei imense si am remarcat barmanul stand pe unul dintre scaunele acelea inalte, langa bar, privindu-ma fix. Apoi mi-a zambit; genul de zambet pervers, malefic, cu care eram atat de obisnuita. Avea ochii albastri, un albastru foarte deschis, iar parul era tuns scurt. Am observat un tatuaj pe gat, in partea stanga, insa nu mi-am dat seama ce reprezenta.
S-a ridicat si s-a apropiat de mine cu pasi siguri. I-am dat un ghiont lui Jake, fara sa-l pierd pe barman din priviri. O secunda a mai durat haosul, iar apoi timpul s-a oprit...
- Stii doar, Molly, ca esti aici pentru ca n-ai fost cuminte. Esti aici ca sa iti revii, si sa nu mai reprezinti un pericol pentru cei din jurul tau. Eu te-am adus aici, si nu am facut-o ca sa te las pe vecie, fetita proasta. Am un plan cu tine... Si, pe langa asta, de ce te-ar deranja cativa anisori intr-o lume ca asta daca tu traiesti vesnic?
- Tu cine dracu' mai esti?
- Atat de necoapta...
- O sa te fac sa-ti doresti sa nu te fi nascut vreodata, o sa vezi tu! O sa te chinui in moduri pe care nu ti le poti imagina! Pericol pentru cei din jur? Glumesti, nu-i asa? De ce sunt un pericol? Pentru ca sunt inchisa intr-o cusca si nu mai suport? Orice animal reactioneaza asa daca-l inchizi. Iar cand ii dai drumul, te sfasie.
- ... Hmm, atunci nu-mi dai de ales. O sa dau timpul inapoi, iar tu nu vei mai afla ce-o sa se intample in frumoasa zi de 21. N-ai cum sa te pregatesti pentru momentul ala daca nu stii ca el se apropie.
- Nu merge treaba asta cu mine.
- Nu mergea treaba asta cu tine, dar acum esti aici. Si... cum sa-ti spun... ai aceeasi putere ca amicul tau. Poti stinge becuri. A, si poti sa te hranesti cu energia altora. Suna.. apetisant. Un festin as zice.
L-am privit pe Jake. Gura ii era intredeschisa, ca si cum ar mai fi vrut sa zica ceva. Inert, ca o marioneta. Se intampla ceva decisiv langa el, chiar in acel moment, iar el era intepenit, impietrit... Atat de slab...
Din parerea de rau pe care o simteam s-a nascut un fel de lumina, o bunastare care-mi hranea setea de putere. M-am ridicat de pe scaun si l-am privit pe omul cu tatuaj pe gat drept in ochi. Incerca sa ma intimideze, dar nu functiona. M-am indepartat putin, iar apoi am aruncat din fiinta mea ramasite de putere asupra lui. Un val de lumina a pornit din mine si l-a doborat instantaneu. Eram atat de uimita incat nu eram in stare sa respir. Simteam cum toate puterile mi-au revenit, simteam ca pot din nou sa fac ce vreau. Scoteam flacari, o aura invizibila de forta ma inconjurase. Trecusem de blocajul care s-a creat la trecerea dintre cele doua lumi, rupsesem funia care ma tinea legata. Cu timpul inca oprit, am asezat mesele si scaunele miscate la locul lor si am restituit oamenii scaunelor, in aceleasi pozitii in care se aflau inainte de incident. M-am uitat spre candelabre, iar sala a fost scaldata intr-o lumina calda, primitoare. Am inchis ochii, si, cu o putere prematura i-am sters memoria fiecarui om in parte. M-am intors la masa, m-am asezat pe scaun, si am repornit timpul. Chelnerii s-au speriat cand l-au observat pe colegul lor intins pe jos, mort, iar eu am zambit in sinea mea.
- Despre ce...?
- Despre ce ce?
- Nu ti-ai incheiat propozitia.
- Nu mai e nevoie... simt ca de acum incolo totul va fi bine...

(Very old)