Tatuaj

Nu as fi crezut vreodata ca totul va trece atat de usor, ca vor disparea fantomele si pasagerii, durerea si pieptul apasat. Mereu am avut impresia ca va tine o vesnicie, ea, suferinta. Dar am alungat-o si acum o privesc cum se indeparteaza, lasandu-ma cu frumoasa iluzie cum ca n-o sa se reintoarca niciodata. Stiu ca n-o va face... Pentru ca noptile planse si diminetile cafeinizate cu aroma de-un dor puternic s-au pierdut in lumina celor tarzii din camera zgarcit luminata-n care ma trezesc domol, privindu-l cufundat in visele-i simple. A trecut, ai trecut... ti-am zis sa pleci si te-ai dus... m-ai lasat fericita si relaxata, zambitoare, fascinata de indragosteala care a pus stapanire pe mine si pe toate simturile, organele, celulele si venele care pulseaza sange cald.
Acum pot sa rad si sa dansez, sa urlu de fericire, sa fug pe strada si sa ignor fisurile dintr-o imagine pe care eu o vreau perfecta. Pot ignora mirosurile urate si oamenii imbracati neinspirat, muzica proasta si berea cu gust de lemn putrezit. Certurile, amenintarile, neplacerile create din propria vina. Acum nici vina nu mai am, ci doar dorinta. Dorinta ca nepasarea sa dureze o eternitate, dorinta de a ma trezi si maine odihnita. Dorinta ca el sa nu se piarda-n lumea asta mare...
Don't get lost out there.
... Pentru ca mi te-ai imprimat in piele precum un tatuaj cu saruturile tale.